Powered By Blogger

joi, 19 ianuarie 2012

A L E G E R E A CE A MAI BUNA




La inceput am ales Grupul A.A. de care aveam cunostinta ca exista,dar
a trebuit sa treaca o perioada cam mare de timp ca sa-l
contactez,astfel ca fara sa-mi dau seama mai intai am ales TOLERANTA
chiar prin ingaduinta,indulgenta si trecerii cu vederea a propriilor
mele EMOTII,care am inteles acum ca nu sunt decat_expresia fizica a
gandurilor si toate aceste stari in detrimentul irascibilitatii
proprii ce-mi era caracteristica pe timpul consumului de alcool.Am
aales sa n-o mai fac pe justitiarul-in favoarea jurisprudentei,am
inteles in continuare ca trebuie sa aleg sa invat descifrarea
pacatului,patimei sau a greselii mele(cum vrem sa-i spunem) de a
consuma frecvent bauturi alcoolice si sa caut cauza ,de la radacina
greselii,suferinta pricinuita-mi  si sensul ei ,chiar al pacatului.Am
ALES in cele din urma CREDINTA,lasand in urma chiar si ateismul -indus
de epoca trecuta care se dorea a avea tendinta zicalei "fie ce-o
fi",facandu-te sa devii agnostic.Am  ales dorinta de
CUNOASTERE,cautand materiale adiacente programului A.A.,ceea ce te
inalta SPIRITUAL,umpland golurile -necunoasterii mele.Am inteles ca
patrunzand cu mintea voi pricepe sensul lucrurilor si al greselilor
mele si voi sti sa procedez corect si cu chibzuinta,prudenta in a nu
mai fi ironic prin vocabularul meu vulgar uneori ,bagand de seama ca
anumite deprinderi pot deveni INSTINCT -ceea ce este specific doar
fiintelor inferioare OMULUI .Am ales RATIONAMENTUL si am constientizat
ca anumite obiceiuri,hobiuri(folositoare linistei
proprii:sculptura,floraritul ,sahul ,chiar scrisul si cititul)dar
abandonate cu timpul,le-am reluat ulterior,le-am reactivat,dandu-le
chiar o alta infatisare,descriere,o alta intelegere,poate chiar n a i
v a -uneori dar cu definitie in final.Dand sens <credintei mele>in
ceea ce doresti si nu ceea ce auzi si nu-ti place cum ai fi dorit tu
sa auzi,te poti exprima asa cum gandest tu -corect si actionand ca
atare,ai posibilitatea de a transmite interlocutorului,celui apropiat
masura -potrivita ce urmeaza a fi luata ,pornita cu calm si
pricepere.Poate gandirea si exprimarea altuia ti-o taie raspicat"nu am
timp"eu totusi as spune ceva de genul"gustati si vedeti"-din timpul
real irosit altadata,eu l-am reconsiderat incat cu costuri si timpi
morti mai putini -reusesc sa-mi permit o carte la 2-3 sapt.,dar din
cea( spirituala ce te inalta )-si nu din celelalte d"ale lui
Bachus;Ovidiu,Napoleon,Gorbaciov,Krescova,Finlandia,Stalinskaya,Voronskaia
si multe altele.Am ajuns sa realizez ca ceea ce am facut eu pana a
cunoaste GRUPUL A.A.in privinta bauturii  n-a fost decat sa-mi
otravesc SUFLETUL -cu "pionul otravit"-ca in sah- cu alcoolul si n-as
vrea ca TREZIREA MEA SPIRITUALA sa fie doar simbolica ,eu cred ca ea s-
a produs profund ceea ce ma determina sa inteleg ca nu trebuie facuta
"de spoiala"precum si smerenia si sa ne culcam pe laurii
victoriei ,iar resentimentele sa ramana acolo ,putin lustruite ,dar
care mocnesc in continuare -gata sa izbucneasca la cea mai mica
scanteiuta .Eu am mai spus ca mi-am impus un principiu acela ca "daca
vezi pe cineva fericit si tu nu esti,ia-te dupa el"si eu mi-am ales
unul in cadrul Grupului -se cunoaste,iar faptul ca pasii mei marunti
prin PASII -PROGRAMULUI  ma pregatesc pentru orcice neprevazut,am mai
ALES din dorinta de cunoastere sa caut sa inteleg i n c e r t i t u d
i n e a  zilei de maine ,ca altfel gandurile negre sa nu -si mai
gaseasca cuibarul in mintea mea  si in cele din urma sa nu-mi aduca
atingere ABSTINENTEI MELE SENINE .Si ca puterea  g a n d u l u i  sa
ma tina cu garda sus -eu astea  le-am A L E S  si-mi este bine .Dar TU
ce ai ales ?.

Un comentariu:

  1. Materialul cuprinde trei" momente"-va las sa le delimitati,sunt trairile personale ,s-a dorit sa fie o MARTURISIRE si a iesit un ghid pentru un manual cu tratarea temei pentru" LINISTEA INTERIOARA"urmand a fi dezvoltata de fiecare in parte si chiar de mine.A se intelege ca trairile (s)puse pe hartie sunt o optiune si nu un tratament obligatoriu,la fiecare se potriveste altfel,sau cu totul altceva(e un fel de sui-generis=unic in felul sau) ai putea spune ca nu ti se potriveste si "tratamentul"il iei ca atare.

    RăspundețiȘtergere